Această lucrare se doreşte a veni în sprijinul celor ce recoltează ciuperci din flora spontană pentru a putea evita greşelile şi confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializaţi, nu abordează detaliile ce ţin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire la părţile componente ce se pot observa cu ochiul liber, formă, culoare, gust, consistenţă, miros, reacţie la atingere, rupere sau tăiere etc.
În librării au mai apărut lucrări cu prezentarea de specii de ciuperci, însă acestea nu erau specii ce cresc în ţara noastră, deci erau lucrări traduse, iar prezenta carte se doreşte a veni în sprijinul culegătorului şi consumatorului autohton. De aceea am încercat să prezint cele mai importante specii de ciuperci comestibile, toxice şi fără valoare alimentară din ţara noastră şi cu marea diversitate de denumiri populare în funcţie de zona geografică.
Ciupercile din flora spontana a Romaniei. Manualul culegatorului si consumatorului autohton
Autor | Autori:
Ioana Tudor
Publicat de:
Editura Gramen
Colectia:
Microenciclopedii Ilustrate
Data aparitiei:
2010
Formatul:
Academic, Interior cusut, Coperta cartonata
Numar de pagini:
279
5by Administrator Libraria LexMag.ro, 08 Aug 2012
Ciupercile din flora spontana a Romaniei. Manualul culegatorului si consumatorului autohton | Carte de: Dr. ing. Ioana Tudor
Scriu despre ciuperci de aproape 30 de ani şi intotdeauna am crezut că n-am să prezint ciuperci din fl ora spontană, deoarece este mai sigur să recomanzi consumul ciupercilor de cultură. Este foarte adevărată şi acum această convingere, dar în toţi aceşti ani m-am confruntat şi cu dorinţa oamenilor de a învăţa să recunoască şi să recolteze ciuperci din mediul natural. Pădurile de la munte sau câmpiile, Delta - că doar ţara noastră are toate formele de relief - sunt un nesecat şi diversifi cat izvor şi de ciuperci. În Europa, aceste bogăţii au fost epuizate. În prezent specialiştii lor vin la noi şi recoltează ciuperci cu tot cu pământul pe care cresc şi le duc în pădurile lor.
Am sperat şi urmărit în toţi aceşti ani că va apare şi la noi un album, un ghid al ciupercilor din România sau chiar a unei părţi din acestea. Au apărut însă traduceri, iar lucrările autohtone au prezentat numai câte un sfert sau mai puţin din numărul speciilor prezentate în actuala lucrare.
În prezenta lucrare vor fi descrise patru specii de ciuperci Pleurotus ce pot fi luate în cultură în prezent în ţara noastră precum şi tehnologia de cultură pentru 7 specii, pentru cultivatorii români .
Cele patru specii de Pleurotus cultivate la noi în ţară şi pentru care sunt elaborate tehnologii de cultură sunt:
- Pleurotus ostreatus (păstrăvul vânăt, păstrăvul de fag sau bureţi);
- Pleurotus florida (păstrăvul crem-roşiatic sau buretele crem-roşiatic);
- Pleurotus cornucopiae (buretele cornet, buretele galben sau cornul abundenţei);
- Pleurotus sajor-caju (păstrăvul brun sau buretele brun).
Ciupercăria poate fi o afacere mai mică sau mai extinsă, în funcţie de ceea ce se doreşte. În prezenta lucrare autoare vine cu soluţii atât pen tru marii cultivatori, dar mai ales pentru cultivatorii mici, pentru cei ce vor să cultive ciuperci în sistem clasic-gospodăresc, cu investiţii minime. Diferenţa dintre ciupercăriile clasice şi cele intensive este repzentată de suma fondurilor investite şi care determină amploarea, suprafaţa şi tehnologizarea.
O ciupercărie intensivă este o mică uzină de produc ciuperci, cu funcţionare non-stop, cu mecanizare, automatizare şi microclimat controlat pe computer. Ciupercăria nu cunoaşte pauze sau sărbători, se udă sau se recoltează şi de Revelion şi de Paşte, şi în orice duminică. Fluxul de lucru este continuu ca şi în zootehnie sau în alte ramuri cu funcţionare non-stop.
Trufele (Tuber spp.) sunt ciuperci comestibile cu un gust şi o aromă excepţionale, bogate în substanţe nutritive, minerale, vitamine şi cu steroizi care sunt feromoni sexuali.
Ciupercile comestibile constituie un produs agroalimentar foarte apreciat în arta culinară. Acest fapt se datorează în primul rând, valorii nutritive deosebite care depinde în principal, de compoziţia chimică complexă a lor.
Compoziţia chimică diferă de la o specie la alta, iar în cadrul aceleiaşi specii depinde de stadiul de dezvoltare, de substratul nutritiv pe care se dezvoltă, de partea carpoforului luată în consideraţie (pălărie, picior, lamele etc.), de factorii ecologici în perioada de creştere etc..
În general, compoziţia ciupercilor este alcătuită din apă (care reprezintă peste 80% din greutatea totală) şi substanţa uscată (materii organice şi minerale).
Prezentate, procentual, principalele grupe de substanţe care intră în alcătuirea ciupercilor raportate la 100 g substanţă proaspătă:
Apă: 82-92%
Substanţă uscată: 8-18% din care: substanţe organice: 7,5-16,5%: proteine: 3-6%, glucide: 1-3% si alte substanţe lipsite de azot: 2,5-5%
Lipide (grăsimi): 0,5-1%
Alte substanţe organice: 0,5-1,5%
Proteinele din ciuperci sunt asemănătoare, ca structură, cu proteinele din cazeina din lapte, albumina din ou, gliadina din boabe de grâu, fi ind alcătuite din aceiaşi aminoacizi.
Această carte este prima lucrare integrală de acest fel din ţara noastră, cu referire directă la producerea miceliului comercial de ciuperci comestibile şi medicinale dar şi cu descrierea şi a celorlalte etape intermediare până la obţinerea acestuia: prelevare de ţesut, recoltare de spori, factorii care influenţează creşterea miceliului, preparare de medii de cultură sau de laborator, inocularea şi transferul miceliului pe mediul de cultură, obţinere de culturi pure, de inocul ş.a.
Alături de tehnologia de obţinere a miceliului în sistem intensiv este abordată pentru prima dată şi metoda obţinerii miceliului în sistem gospodăresc sau casnic, pentru amatorii şi iubitorii de ciuperci.
Prezenta lucrare se doreşte a trage şi un semnal de alarmă ce s-ar putea să ajungă la cunoştinţa investitorilor, precum că în ţara noastră nu există o staţie de produs miceliu comercial cu tehnologie de ultimă generaţie.
Lucrarea cuprinde 7 capitole, ultimul fiind dedicat descrierii şi prezentării principalelor tulpini şi hibrizi de ciuperci cultivate ca specii comestibile şi/sau medicinale. S-au prezentat hibrizi din 5 specii de Agaricus, din 10 specii de Pleurotus, alături de Lentinus edodes sau shiitake şi din alte aproape 20 de specii de ciuperci, cu provenienţă din diferite ţări europene, asiatice sau americane.
Despre miere s-a scris şi se vor mai scrie multe lucrări, mai ales în zilele noastre odată cu descoperirea de aparatură performantă când se vor atribui produselor stupului şi alte virtuţi medicinale faţă de cele cunoscute deja. Pentru a obţine un litru de miere sunt necesare 5 kg de nectar. Mai adăugăm şi faptul că pentru a aduna 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 până la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000 indivizi) pot produce 1 kg de miere pe zi. Mierea este singurul produs din lume ce nu a putut fi obţinut în mod artificial în laborator.
- Istoricul porcului modern: felul în care s-au dezvoltat rasele, ghidul principalelor rase, alegerea porcului care vi se potriveşte cel mai bine,
- Inceputul: cerinţe legale, costuri, împrejmuiri, adăposturi, construirea unui cort pentru porci într-o zi.
- Achiziţionarea: când să se cumpere porcii, unde se pot găsi, ce trebuie să se caute, porci cu sau fără pedigree.
- Hrănirea: reguli şi regulamente, cerinţa de hrană, hrană din comerţ versus hrană preparată în gospodărie.
- Sănătate şi bunăstare: îngrijirea corespunzătoare, boli comune, metode de profilaxie, administrarea injecţiilor.
-Carne de la porcul din ogradă: pregătirea psihologică, planificarea, abatoarele, transportul porcilor, produsele din carne de porc, vânzarea produselor.
- Iînmulţirea: alegerea lotului, cicluri de reproducere, îngrijirea nutriţională şi medicală, împerecherea, inseminarea artificială, fătatul, îngrijirea purceilor, înţărcarea.
La nivel european s-a considerat necesar a se stabili unele standarde minime comune pentru protecţia porcilor de fermă şi de îngrăşare, pentru a garanta dezvoltarea raţională a producţiei. Porcinele ar trebui să beneficieze de un mediu corespunzător nevoilor lor de mişcare şi explorare. Bunăstarea porcinelor este ameninţată de restricţiile severe de spaţiu. Atunci când porcinele sunt ţinute în grupuri, trebuie luate măsuri de administrare corespunzătoare pentru protecţia lor şi pentru a spori nivelul lor de bunăstare.
Scroafele preferă interacţiunile sociale cu alte porcine atunci când li se oferă libertatea de mişcare şi un mediu variat. Prin urmare, ţinerea scroafelor în spaţii permanent închise ar trebui interzisă, consideră Uniunea Europeana.
Tăierea cozii, tăierea şi pilirea dinţilor pot provoca porcinelor dureri imediate şi uneori prelungite. Castrarea poate provoca dureri prelungite care pot fi mai intense în cazul în care intervine ruperea ţesuturilor. Prin urmare, aceste practici sunt în detrimentul bunăstării porcinelor, în special atunci când sunt efectuate de către persoane incompetente sau lipsite de experienţă.
În acest context se considerat necesară stabilirea unor norme care să asigure practici mai bune. Mai multe detalii despre toate acestea veţi găsi în lucrarea de faţă.
Indiferent de substratul nutritiv pe care se instalează, mecanismul de nutriţie al ciupercilor superioare este în general următorul: miceliul vine în contact cu substratul nutritiv şi prin enzimele pe care le conţine, descompune substanţele organice complexe în produşi mai simpli (cu moleculă mai mică), pe care îi absoarbe.
Procesul de absorbţie se face pe toată suprafaţa miceliului prin osmoză. Pentru asimilaţie, shiitake prezintă un echipament enzimatic care le permite fructificarea pe substraturi lignocelulozice formate din: rumeguş, scoarţă, talaş şi lemn de esenţe foioase, paie de cereale, coceni de porumb, fân, coji de floarea soarelui etc. Am menţionat numai materiile prime ce sunt disponibile în ţara noastră.
În zilele noastre, acvacultura joacă un rol important în aprovizionarea cu peşte pe plan mondial, datorită evoluţiei tehnologiilor de creştere şi de procesare. Estimările date de Food and Agriculture Organization (FAO), arată că 47% din cantitatea de peşte consumată de om, provine din acvacultură.
Având în vedere că populaţia mondială va creşte numeric în următoarele decenii, cererea de peşte va fi tot mai mare. Capturile de peşte sălbatic sunt deja exploatate la maximum, acvacultura trebuind să facă faţă cererilor; dar, pentru ca această ramură să fie durabilă, trebuie să punem bazele unor crescătorii asigurătoare.
Principalele specializări ale pisciculturii sunt: Salmonicultura, Cyprinicultura, Sandrocultura, Vallicultura ş.a.
Cyprinicultura, care formează şi obiectul lucrării de faţă, defineşte activitatea de creştere controlată a speciilor de peşti din familia Cyprinidae şi este una din componentele de bază ale acvaculturii.