Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare si 12 legi uzuale [2013]
Code:978-606-522-807-8
Descriere
EXTRAS:
Art. 15. (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, cărţile funciare şi orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se vor înlocui, pentru sectoarele cadas - trale respective, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare. Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric. Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare îşi pierd valabilitatea.
(2) Sarcinile care sunt stinse prin împlinirea termenului sau din orice alt motiv nu vor mai fi înscrise în cărţile funciare, iar dacă s-au înscris, acestea vor fi radiate la cererea proprietarului imobilului, a oricărei persoane inte - resate sau din oficiu.
(3) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară ca urmare a finaliză - rii lucrărilor de înregistrare sistematică pe unitatea administrativ-teritorială respectivă, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Dovada delimitării unui imobil faţă de alte imobile se face numai cu extrasul din planul cadastral.
Cuprins general Legea nr. 7/199 6 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare
1. Hot ărârea nr. 1288/2012 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Ca dastru şi Publicitate Imobiliară
2. Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară
3. Regulament privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară
4. Ordinul nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general
5. Ordinul nr. 61/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedurile de avizare, contractare, plată şi desemnare a persoanelor fizice sau juridice autorizate să execute documentaţii tehnice necesare realizării cărţii funciare şi publicităţii imobiliare
6. Ordinul nr. 537/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul activităţii persoanelor fizice şi juridice autorizate să realizeze şi să verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României
7. Ordinul nr. 897/798/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol
8. Ordin nr. 212/1282/2006 privind aprobarea tarifului unic pentru activităţile specifice desfăşurate de Agenţia CP • IV Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi de instituţiile sale subordonate, perceput pentru terenurile agricole
9. Ordin nr. 58/274/2002 pentru aprobarea onorariilor minime şi maxime corespunzătoare activităţilor de specialitate desfăşurate de persoane fizice şi juridice autorizate în scopul efectuării înscrierilor cu caracter nedefinitiv în cărţile funciare
10. Ordinul nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei
11. Ordinul nr. 309/2010 pentru aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
12. Ordinul nr. 558/2006 privind stabilirea persoanelor împuternicite să constate contravenţiile şi faptele ce pot fi considerate infracţiuni şi să aplice sancţiunile pentru contravenţiile constatate
ISBN:
978-606-522-807-8
Titlul cartii:
Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare si 12 legi uzuale
Prezentul volum reprezinta o continuare a studiului de jurisprudenta in materia daunelor morale, cuprins in culegerea Daunele morale in litigii civile, penale si de proprietate intelectuala si contine o selectie reprezentativa a celor mai recente solutii pronuntate de instantele judecatoresti din intreaga tara in litigiile de munca si asigurari sociale, comerciale si de contencios administrativ.
Editia de fata cuprinde textul la zi al Codului muncii, republicat, cu modificarile aduse prin Legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, varianta finala, promulgata, precum si cateva legi uzuale, cea mai importanta fiind Legea nr. 62/2011 a dialogului social, actualizata, cu modificarile aduse prin aceeasi lege pentru degrevarea instantelor judecatoresti, in vigoare de la 15 februarie 2013.
Am inclus in aceasta editie si ultimele 2 recursuri in interesul legii privitoare la momentul de la care incepe sa curga termenul pentru aplicarea sanctiunii disciplinare, precum si la instanta competenta teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul actiunilor promovate in numele membrilor de sindicat.
De asemenea, contine modelul-cadru privind contractul individual de munca, precum si H.G. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate.
1. Munca este o trăsătură esenţială a activităţii umane, omul fiind singura fiinţă care depune efort, în mod conştient, în vederea obţinerii unor foloase. În acelaşi timp, munca reprezintă o condiţie a traiului, deoarece fără a presta muncă nu se pot obţine bunurile necesare vieţii. De cele mai multe ori, munca depusă reprezintă şi o măsură a bunăstării indivizilor. Munca constituie pentru econo mişti factor de producţie, o activitate prin care oamenii utilizează aptitudinile lor, fizice şi intelectuale, în scopul obţinerii de bunuri şi beneficii.
2. Dezvoltarea societăţii umane a determinat normativizarea relaţiilor de muncă. Dacă la începutul organizării societăţii uma ne prestarea muncii se făcea în folos propriu, pe parcursul evo luţiei structurilor etatice munca sa prestat şi în folosul altor in divizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor societăţii muncă silnică
Capitolul II. Executarea contractului individual de muncă
Art. 37. [Principiul negocierii]
Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.
Art. 38. [Interdicţia renunţării la drepturile recunoscute salariaţilor prin lege]
Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recu - noscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Notă: A se vedea Convenţia OIM nr. 95/1949 privind protecţia salariatului, ratifi cată de România prin Decretul nr. 284/1973 (B. Of. nr. 81 din 6 iunie 1973): „Art. 6. Se interzice celui care angajează să restrângă în orice fel libertatea lucră to rului de a dispune după voia sa de propriul salariu”
1. Ediţia de faţă cuprinde textul la zi al Codului muncii, inclusiv cu recentele modificări aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013).
2. Pentru a fi mai uşor de urmărit, textele din Cod, modificate sau abrogate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti sunt evidenţiate printr-o linie verticală, la margine de rând. De asemenea, pentru ca cititorii să poată vedea în ce constau efectiv modificările aduse, versiunea textelor din Cod anterioară este redată în note de subsol, cu caractere italice.
5. Autonomia dreptului muncii. Negându-se opinia tradiţională şi temeinic justificată privind existenţa dreptului muncii ca ramură autonomă a sistemului dreptului, se susţine incomprehensibil, ambiguu şi cu expresii contradictorii, „inextricabile” şi citate ce susţin contrariul, că dreptul muncii „nu este şi nu poate fi autonom, ci dependent de dreptul civil”.
În continuare, totuşi, se acceptă că dreptul muncii este un „drept special”, ce derogă de la dreptul civil.
Cu certitudine, dreptul muncii este o ramură distinctă de drept, şi nu o parte a dreptului civil; este o componentă a dreptului privat, ca şi dreptul civil, care prezintă calitatea de drept comun. Autonomia sa, rezultă din aceea că:
- obiectul său de reglementare este propriu, fiind constituit din raporturile individuale şi colective de muncă, precum şi din raporturile conexe lor; - este guvernat de principii specifice6 ; - metoda de reglementare este proprie; ea rezidă, în primul rând, în existenţa unor izvoare de drept speciale, care fie, dau expresie prerogativelor angajatorului (de pildă, regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul intern, instrucţiunile referitoare la securitatea şi sănă- tatea în muncă), fie sunt rezultatul negocierii colective (contractele şi acordurile colective de muncă). În al doilea rând, ceea ce este extrem de important, spre deosebire de dreptul civil, care este o „ramură de drept intern propriu-zis”7 , dreptul muncii încorporează şi norme de internaţional şi european al muncii
1. Modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Revocare dintr‑o funcţie de conducere în care salariatul a fost numit temporar, până la ocuparea aces ‑ teia prin concurs. Delimitare faţă de situaţia delegării
C. muncii, art. 41, art. 43, art. 48
Decizia prin care salariata a fost numită în funcţia de şef serviciu până la ocuparea postului prin concurs sau examen reprezintă o modificare, fie şi temporară, a funcţiei şi drepturi ‑ lor salariale ale salariatului.
Nu este vorba de clasica delegare, prevăzută de art. 43 C. muncii în varianta anterioară republicării, deoarece dispoziţia legală menţionată se referă exclusiv la locul muncii, acesta putând fi modificat de către angajator unilateral, în condiţiile legii, dar nici de o situaţie excepţională în condiţiile art. 48 C. muncii, potrivit căruia angajatorul poate modifica tempo ‑ rar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului şi, în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul muncii, deoarece nu s‑a făcut dovada existenţei acestor situaţii de excepţie.
Faptul că salariata nu a promovat un concurs pentru funcţia de conducere nu dă dreptul angajatorului să modifice unilateral raporturile juridice de muncă şi să dispună revenirea reclamantei pe postul anterior de execuţie, în condiţiile în care numirea în funcţia de conducere s‑a dispus pe o perioadă determinabilă, până la ocuparea postului prin concurs. Termenul respectiv nu se împlinise la data emiterii deciziei de revocare şi nici la data organizării concursului, deoarece în urma acestuia nu s‑a reuşit ocuparea postului.