Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei | Autor: Vaduva Victor

Lucrarea Codul penal si 10 legi uzuale contine textul Codului penal actualizat pana la data de 15 ianuarie 2013, insotit de deciziile Curtii Constitutionale de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, de deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate in solutionarea recursurilor in interesul legii in materie, precum si de trimiteri la legislatia conexa.

Cartea mai include si 10 acte normative care reglementeaza anumite categorii de infractiuni, precum spalarea banilor, traficul de persoane, traficul si consumul ilicit de droguri, coruptia, evaziunea fiscala, criminalitatea informatica si criminalitatea organizata, terorismul si pornografia.

In editia de fata sunt redate, sub forma de note de subsol, modificarile si completarile aduse legilor speciale de catre Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a noului Cod penal, in vigoare de 1 februarie 2014.

EXTRAS:

(...)

TRĂDAREA

(art. 155)

1. Noţiune şi definiţie. Infracţiunea constă în fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului.

2. Obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale statului român, atribute enumerate în art. 1 din Constituţie: suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea. Incriminarea faptei este în acord cu prevederile art. 54 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora fidelitatea faţă de ţară este sacră.

3. Subiectul activ şi participaţia penală. Subiectul activ este calificat prin calitatea de cetăţean român sau de persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român. Participaţia penală este posibilă sub toate formele – instigare, complicitate, coautorat.

4. Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea făptuitorului de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora. Pentru existenţa infracţiunii este suficientă fapta de intrare în legătură, de stabilire a contactului, în scopul prevăzut în mod expres, fiind fără relevanţă juridică faptul că ulterior se realizează sau nu vreo înţelegere. Pentru existenţa infracţiunii nu au importanţă mijloacele săvârşirii faptei. 8 Tudorel Toader Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru atributele fundamentale ale statului. Raportul de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.

5. Latura subiectivă presupune intenţia directă. Intrarea în legătură se realizează cu scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului. Trădarea există numai dacă făptuitorul concepe şi urmăreşte realizarea scopului prin una dintre acţiunile alternative, enumerate în mod limitativ în textul de incriminare, şi anume: – provocarea de război contra ţării; – înlesnirea ocupaţiei militare străine; – subminarea economică sau politică a statului; – aservirea faţă de o putere străină; – ajutarea unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului. Pentru realizarea infracţiunii nu se cere realizarea scopului, fiind suficient ca acesta să existe în momentul intrării în legătură.

6. Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii de trădare se pedepseşte, potrivit art. 173 alin. (1) C. pen. Consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării elementului material, în momentul intrării în legătură cu o putere, o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora.

7. Sancţiunea constă în detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

EXTRAS:

Capitolul I.

Conceptul de minoritate şi de tratament penal al minorului infractor

Secţiunea 1. Importanţa vârstei în desfăşurarea represiunii penale

§1. Vârsta subiectului activ al infracţiunii

1. Vârsta subiectului activ al infracţiunii are o importanţă majoră în desfăşurarea represiunii penale. Viaţa omului parcurge patru etape fundamentale, şi anume: copilăria, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea. Fiecăreia dintre aceste etape îi corespunde o stare particulară psiho-fizică, de care dreptul penal trebuie să ţină seama, mai ales atunci când este necesară aplicarea unei sancţiuni. Omul matur (adultul) este presupus întotdeauna că are capacitate penală (excludem situaţiile de excepţie, în care chiar şi adultul nu răspunde penal).

Copilăria este prima etapă pe care o parcurge viaţa unui om, este perioada în care acesta se formează, se dezvoltă psihic, fizic, dobândeşte o gândire logică (crescit enundo). În cadrul acestei etape de dezvoltare a copilului lipseşte capacitatea de a înţelege şi de a-şi manifesta voinţa conform cerinţelor legii penale. Această incapacitate este una normală, întrucât nu rezultă dintr-o anomalie sau vreo stare patologică, ci rezultă din natura lucrurilor. Din această cauză, copiii nu pot fi supuşi măsurilor represive (pedepselor), această incapacitate fiind presupusă ca absolută (prezumţie iuris et de iure). Această prezumţie legală absolută de incapacitate penală reprezintă, conform art. 99 C. pen. 1969 şi art. 113 NCP, prima etapă în determinarea limitelor răspunderii penale a minorilor. Faţă de copii se pot lua măsuri de ocrotire, de educare, atunci când se constată că au o conduită rea, dar nu se poate recurge la pedepse, întrucât copilul nu are capacitatea de a înţelege, de a-şi da seama de ceea ce face, de urmările acţiunilor sale şi, prin urmare, nu poate înţelege V. Dongoroz, Drept penal (Tratat), Bucureşti, 1939, p. 324 şi urm. Gh. Alecu, Instituţii de drept penal. Partea generală şi partea specială, Ovidius University Press, Constanţa, 2010, p. 227.6 Tratamentul penal al minorului nici rostul pedepsei, finalitatea acesteia. Pentru copil, pedeapsa ar însemna o suferinţă menită să îi deformeze caracterul, uneori chiar să îi schimbe fondul educativ bun pe care îl are deja format.

(...)

EXTRAS:

În dreptul penal, noţiunea de patrimoniu în legătură cu infracţiunile care se pot comite împotriva acestuia are un înţeles mai restrâns şi se referă la bunuri nu ca universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase.

Infracţiunea nu ar putea fi săvârşită împotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri, pentru că aceasta va exista întotdeauna.

În incriminările privind faptele care aduc atingere patrimoniului, legea penală are în vedere acţiunea ilicită a făptuitorului, iar nu poziţia juridică a victimei, ceea ce înseamnă că infractorul trebuie să justifice că avea dreptul să săvârşească fapta pe care legea penală o prevede ca infracţiune. Victima nu este ţinută să dovedească faptul că ar fi proprietar sau că ar poseda legitim ori că ar avea alte drepturi asupra bunului care i-a fost sustras, însuşit sau distrus prin săvârşirea infrac- ţiunii.

Legea penală a considerat că, pentru a apăra patrimoniul şi drepturile legate de acesta, este necesar în primul rând să fie apărate situaţiile de fapt existente, să se asigure menţinerea acestora în starea în care se aflau până la intervenţia ilicită a făptuitorului, deoarece orice modificare a lor prin fapte ilicite duce la o imposibilă sau dificilă ocrotire reală a entităţilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective. Atâta vreme cât un bun îşi păstrează situaţia de fapt, stabilită şi cunoscută de cei interesaţi, cei care ar pretinde că au vreun drept asupra acelui bun şi-l vor putea valorifica în mod real, dar dacă bunul şi-a pierdut situaţia de fapt (a fost sustras, însuşit, distrus, ascuns), orice valorificare a dreptului devine nerealizabilă. Aşadar, schimbarea pe căi ilicite a situaţiei entită- ţilor patrimoniale constituie specificul infracţiunilor contra patrimoniului.

Cele doua titluri – Codul penal si Codul de procedura penala –, actualizate la 14 februarie 2013, sunt reunite intr-o singura carte si, alaturi de Legea privind executarea pedepselor nr. 275/2006, ofera o baza teoretica de studiu, reprezentand un instrument facil si util atat practicienilor, cat si studentilor, avand inserate recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, precum si trimiteri la legislatia speciala.

Aceasta lucrare - Codul penal si Codul de procedura penala, cuprinde ultimele modificari si completari aduse acestuia din urma prin Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instantelor judecatoresti. Pe langa deciziile Curtii Constitutionale de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, sunt reproduse, in extras, deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate in recursuri in interesul legii, precum si hotarari recente ale Curtii Europene a Drepturilor Omului in materie.

Cartea este completata cu note in care sunt redate textele conexe din Constitutie, din Conventia europeana a drepturilor omului si din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum si cu trimiteri la legile speciale ce contin dispozitii penale sau de procedura penala.

Cele doua coduri sunt insotite si de cate un index alfabetic detaliat.

Prezenta lucrare analizează instituţiile juridice fundamentale ale Părţii generale a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009), având la bază nu numai o cercetare ştiinţifică a acestora, dar şi vasta experienţă a primului autor ca practician al dreptului penal.

Pentru perspectiva unei cariere de judecător sau procuror, autorii au avut în vedere şi tematica concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, analizând detaliat fiecare instituţie şi prezentând exemple din practica judiciară, chestiuni controversate în materie şi opinii de o valoare incontestabilă.

De asemenea, autorii au făcut unele observaţii critice, propunând legiuitorului îmbunătăţirea noii legi penale. Prin argumentaţia sa clară şi detaliată, lucrarea devine un instrument util atât studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, cât şi teoreticienilor sau practicienilor dreptului penal.