Home › Editura Hamangiu › Drept Penal › Jurisprudenta obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale | Data aparitiei: 21 Nov. 2014
Jurisprudenta obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale | Data aparitiei: 21 Nov. 2014
Code:978-606-27-0171-0
|
Rating:
Descriere
Jurisprudenta obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale
Deciziile Curtii Constitutionale,
Hotararile prealabile ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind dezlegarea unor chestiuni de drept,
Recursurile in interesul legii
Conform Constitutiei Romaniei, Curtea Constitutionala, ca si garant al suprematiei Legii fundamentale, pronunta decizii care sunt obligatorii erga omnes. Pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Completul competent sa judece recursul in interesul legii si Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii, pronuntand decizii care, de la publicarea in Monitorul Oficial, sunt obligatorii pentru toate instantele judecatoresti.
1. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea defi nitivă a cauzei. Interdicţia combinării prevederilor din legi succesive
2. Împăcarea părţilor. Inculpat trimis în judecată înaintea datei intrării în vigoare a noului Cod penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit. Obligativitatea aplicării noilor dispoziţii
3. Plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Pronunţarea încheierilor de către judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor. Neconstituţionalitate
Capitolul al II-lea. Hotărâri prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept
4. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea defi nitivă a cauzei, în situaţia prescripţiei răspunderii penale. Prescripţia răspunderii penale – instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei
5. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea defi nitivă a cauzei. Prescripţia răspunderii penale. Infracţiuni săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate defi nitiv până la 20 mai 2014, data publicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale
6. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea defi nitivă a cauzei. Infracţiune în formă continuată. Obligativitatea aprecierii globale a legii penale mai favorabile
7.
1. Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea defi nitivă a cauzei. Circumstanţe atenuante. Apreciere globală în funcţie de incriminare şi sancţiune
2. Înlăturarea circumstanţelor atenuante. Principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac
8. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea defi nitivă a cauzei. Tentativă
9. Aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 NCP, în cazul infracţiunilor continuate. Înţelesul sintagmei „maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită”
10. Legea penală mai favorabilă în cazul faptelor defi nitiv judecate. Mecanismul de aplicare în cazul unui concurs de infracţiuni
11. Aplicarea legii penale mai favorabile. Infracţiune comisă în stare de recidivă postexecutorie, judecată defi nitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal
12. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea defi nitivă a cauzei. Circumstanţe atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorifi cate în pedeapsa concretă. Posibilitatea de a le lua în considerare la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă
13. Hotărâri de condamnare pronunţate de un alt stat faţă de cetăţeni români afl aţi în executarea acelei pedepse pe teritoriul României. Aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) NCP privind legea mai favorabilă după judecarea defi nitivă a cauzei
14. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea defi nitivă a cauzei. Cauză specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. (7) CPP 1968
15. Pedeapsa închisorii executabilă mai mare de 5 ani, aplicată pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii. Înlocuire cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată egală cu durata pedepsei închisorii ori cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani
16. Fapte defi nitiv judecate la data de 1 februarie 2014. Infracţiuni comise înainte şi după majorat. Legea penală mai favorabilă. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) NCP
17. Expert tehnic judiciar. Funcţionar public în înţelesul legii penale
18. Stabilirea rezultatului alcoolemiei cu relevanţă penală, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice
19. Infracţiunile prevăzute de art. 323 CP 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. Dezincriminare sau preluare în noua reglementare
Capitolul al III-lea. Recursuri în interesul legii
20. Măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară. Contestaţie împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară. Soluţionare
Index
ISBN:
978-606-27-0171-0
Titlul cartii:
Jurisprudenta obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale | Data aparitiei: 21 Nov. 2014
Autor (i)::
Colectiv Editura Hamangiu
Publicat de:
Editura Hamangiu
Colectia:
Practica
Data aparitiei:
21 Nov. 2014
Formatul:
Carte in format tiparit
Numar de pagini:
320
4by Admin, 21 Nov 2014
Jurisprudenta obligatorie pentru aplicarea noilor Coduri penale | Data aparitiei: 21 Nov. 2014
Sunt incluse toate deciziile de admitere pronuntate de completele competente ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la sesizarile privind dezlegarea unor chestiuni de drept si recursurile in interesul legii in materie penala, precum si deciziile prin care Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale unele prevederi din noile coduri.
În literatura de specialitate, dreptul penal ca legislaţie este definit diferit. În opinia noastră, dreptul penal ca legislaţie ar putea fi definit ca o ramură a sistemului nostruunitar de drept, alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice adoptate de puterea legiuitoare, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri care pot fi aplicate ori luate de către instanţele de judecată faţă de persoanele care au săvârşit asemenea fapte, în scopul apărării valorilor fundamentale ale statului de drept. Din definiţie rezultă şi trăsăturile dreptului penal ca legislaţie.
Acestea sunt:
a) este o ramură distinctă, autonomă, având un obiect propriu de reglementare, constituit din relaţiile sociale create în jurul şi datorită valorilor fundamentale de a căror respectare depinde însăşi existenţa societăţii într-o anumită etapă de dezvoltare a acesteia;
b) stabileşte faptele (acţiunile, inacţiunile) susceptibile să aducă atingere ori să pună în pericol valorile sociale fundamentale, condiţiile tragerii la răspundere penală, precum şi pedepsele sau alte sancţiuni de drept penal care urmează să fie aplicate sau luate faţă de persoanele care comit asemenea fapte;
c) scopul dreptului penal este apărarea sistemului de valori pe care se întemeiază societatea, scop care este realizat, în principal, pe calea prevenirii săvârşirii faptelor care aduc atingere sau pun în pericol valorile sociale fundamentale şi numai în subsidiar pe calea constrângerii, adică prin aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru comiterea faptelor considerate ca socialmente periculoase.
Lucrarea de fata ofera o prezentare comparativa, pe articole, a noului Cod penal, cu modificarile si completarile ulterioare, si a reglementarilor anterioare – in primul rand Codul penal de la 1969, dar si alte acte normative ale caror dispozitii care incriminau diferite fapte au fost preluate, cu sau fara modificari, in noul cod (cum ar fi Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, Titlul III privind prevenirea si combaterea criminalitatii informatice din Legea nr. 161/2003 etc.), aceste texte urmand a fi abrogate de la 1 februarie 2014.
Avand in vedere principiul aplicarii legii penale mai favorabile, analiza comparativa este utila atat pentru practicienii dreptului, dar si pentru toti cei interesati sa identifice singuri care sunt elementele de noutate fata de legea anterioara si care dintre cele doua reglementari va fi aplicabila in fiecare caz concret.
Lucrarea de fata, actualizata pana la data de 14 noiembrie 2013, reuneste cele doua noi legi de baza in materie penala si de procedura penala, oferind o baza teoretica de studiu practicienilor, cadrelor didactice, studentilor, dar si tuturor celor interesati sa cunoasca dispozitiile care, potrivit legilor de punere in aplicare, vor intra in vigoare la 1 februarie 2014.
Sunt redate noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009), actualizat cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 27/2012 (M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012), Legea nr. 63/2012 (M. Of. nr. 258 din 19 aprilie 2012) si Legea de punere in aplicare nr. 187/2012 (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012), respectiv noul Cod de procedura penala adoptat prin Legea nr. 135/2010 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010), actualizat cu modificarile si completarile aduse prin Legea de punere in aplicare nr. 255/2013 (M. Of. nr. 515 din 14 august 2013).
Toate modificarile si completarile au fost inserate direct la nivelul fiecarui articol din cele doua coduri, iar, acolo unde a fost cazul, sub textele de lege au fost asezate dispozitiile interpretative si cele de aplicare, precum si cele privind situatiile tranzitorii.
De asemenea, sunt prezentate expunerile de motive la proiectele Legilor de punere in aplicare, care sintetizeaza substanta modificarilor aduse noului Cod penal, respectiv noului Cod de procedura penala si legilor speciale in materie.
Cartea mai cuprinde o tabla de materii detaliata, precum si un index alfabetic pentru fiecare cod, care nu fac parte din textele oficiale ale acestora, ci faciliteaza orientarea si identificarea mai rapida a institutiilor/cuvintelor-cheie cautate.
EXTRAS:
(...)
Art. 4. Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Art. 5. (1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete.
(2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel.
Art. 3. Activitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
C. pen. 1969
- Art. 10. Activitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.
LPANCP
- Art. 5. (1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete. (2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel.
- Art. 6. Decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din condamnări pronunţate în baza legii vechi îşi produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătoreşti, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă şi dacă decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege.
- Art. 7. Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive.
Observaţii
Articolul rămâne neschimbat faţă de formularea din C. pen. 1969, însă înţelesul noţiunii de lege în vigoare este circumstanţiat de către legiuitor în privinţa normelor incomplete. Astfel, conform art. 5 alin. (1) LPANCP, în cazul în care norma completatoare este modificată, norma incompletă va prelua modificările realizate asupra normei completatoare. În cazul în care norma completatoare este abrogată, legiuitorul a optat pentru supravieţuirea acesteia în mod indirect, prin integrarea sa în norma incompletă, în forma avută la data abrogării.
Precizările realizate de către LPANCP la art. 5 alin. (2) sunt de strictă interpretare, acestea nefiind valabile pentru ipoteza în care norma completatoare a fost declarată neconstituţională în urma unei decizii a Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul controlului a posteriori prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituţia României, întrucât ar duce la nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 6 LPANCP, arătăm că, în cazul în care fapta este incriminată de ambele legi, existând o hotărâre de condamnare definitivă pronunţată sub imperiul legii vechi iar decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de legea nouă, acestea se vor menţine până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerii reabilitării judecătoreşti. Formularea textului nu trebuie să ducă la concluzia că reabilitarea va fi reglementată de C. pen. 1969, instanţa urmând să analizeze legea penală mai favorabilă cu privire la această instituţie. În cazul în care NCP nu mai sancţionează infracţiunea respectivă, atunci ne aflăm în ipoteza unei dezincriminări, caz în care devin incidente efectele prevăzute de art. 4 NCP.
Articolele 1 şi 2 separă principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (care se regăsea în art. 2 CP 1969) în două principii distincte. Unii teoreticieni au criticat această soluţie, considerând că desparte nejustificat elementele structurii normei penale care este compusă din precept şi sancţiune, ceea ce ar implica o formulare unitară în cadrul principiului legalităţii, a preceptului şi a sancţiunii. „Legalul şi ilegalul în dreptul penal trebuie să fie privite sub un îndoit aspect: al infracţiunii şi al pedepsei. Împreună aceste două aspecte constituie ceea ce se numeşte legalitatea incriminării”.
Principiul legalităţii este un principiu fundamental al dreptului penal, formulat de Cesare Beccaria şi preluat în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 drept cel mai de seamă instrument de protecţie împotriva arbitrariului şi abuzului (N. Giurgiu). După acest moment, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege) a fost preluat în toate documentele importante care garantează drepturile fundamentale ale omului şi în cvasitotalitatea constituţiilor şi legislaţiilor penale moderne, sub diverse formulări.
Principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor nu are o enunţare unitară nici în cuprinsul Constituţiei. Articolul 23 alin. (12) din Constituţie se referă doar la legalitatea pedepselor, însă art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează sfera legilor organice, prevede împreună „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”. Noţiunea de „pedeapsă” din Constituţie trebuie înţeleasă în sensul ei larg, referindu- se la legalitatea tuturor sancţiunilor de drept penal, nu doar la legalitatea pedepselor.
Consacrarea acestui principiu are unele consecinţe directe: pentru Parlament – exclusivitatea creării normelor de drept penal, obligativitatea exercitării efective şi eficiente a acestei funcţii, exigenţa în planul tehnicii legislative (crearea de texte simple, clare, cu formulare transparentă şi accesibilă public); pentru judecător – imposibilitatea de a refuza aplicarea legii, obligaţia de a determina cu exactitate încadrarea juridică, de a interpreta strict legea penală şi interdicţia de a aplica legea penală prin analogie. Dintre consecinţele mediate ale aplicării acestui principiu amintim, în anumite situaţii, cele referitoare la cerinţa dublei incriminări, regimul de prioritate al convenţiilor internaţionale la care aderă statul român, în caz de conflict cu normele penale interne, regimul imunităţii de jurisdicţie (N. Giurgiu).
Articolul 1 alin. (2) NCP este corespondentul art. 11 CP 1969, cu denumirea marginală „Neretroactivitatea legii penale”, şi stabileşte regula anteriorităţii prevederii unei fapte ca infracţiune, în raport cu data comiterii faptei.
Comentariile pe articole isi propun sa prezinte formele si limitele trecerii de la vechiul la noul Cod penal.
In acest demers, valorificand literatura de specialitate si jurisprudenta in materie, autorii examineaza, in principal, urmatoarele patru aspecte: corespondenta, eventual lipsa de corespondenta, cu prevederile din Codul penal anterior sau cu normele penale din legile speciale; elementele de continuitate, elemente care au fost preluate din reglementarea anterioara; elementele ce fac diferenta dintre cele doua reglementari succesive, respectiv legea penala mai favorabila.
Autorii au incercat sa identifice posibile solutii la problemele care vor aparea in practica, imediat dupa intrarea in vigoare a noului Cod penal, probleme ce pot rezulta si din intelegerea diferita a continutului noilor reglementari.
Explicatiile pot fi utile nu numai practicienilor si teoreticienilor dreptului, dar si studentilor, pentru care dobandirea cunostintelor va fi facilitata si de perspectiva comparativa intre vechea si noua reglementare.