Limba: RO
Currency: RON
  • RON
Bine ai venit in libraria noastra online! |

Cosul de Cumparaturi

0 items

Dropdown Categories

Comentariile Codului civil: GARANTIILE PERSONALE. PRIVILEGIILE SI GARANTIILE REALE | 2012

Code: 978-606-522-784-2 | Rating: Rating: 10
Descriere

 

Linia comuna a intregii serii de comentarii o reprezinta abordarea practica a subiectelor; toate aceste lucrari sunt gandite spre a servi ca instrumente de lucru pentru judecatori, avocati, notari, consilieri juridici, registratori de carte funciara si celelalte categorii de practicieni ai dreptului.

Detalii tehnice

ISBN: 978-606-522-784-2
Titlul cartii: Comentariile Codului civil: GARANTIILE PERSONALE. PRIVILEGIILE SI GARANTIILE REALE | 2012
Autor | Autori: Gabriel BOROI, Alexandru ILIE
Publicat de: Editura Hamangiu
Colectia: Comentariile Codului civil
Data aparitiei: 27 Noiembrie 2012
Formatul: Carte brosata
Numar de pagini: 528
Price: 59.00 Lei
Stoc epuizat!
Trimite unui prieten Voteaza / Scrie opinia ta Adauga la lista de dorinte Compara cu alte produse

 

Dupa publicarea unui prim comentariu, pe articole, al noului Cod civil, Editura Hamangiu inaugureaza o noua serie de comentarii, dedicate tuturor institutiilor din Codul civil. Seria va fi structurata in mai multe volume – cel putin 20, conform proiectului nostru initial – care vor varia ca intindere in functie de complexitatea materiei si de relevanta practica a problemelor analizate.
 
Sistematizarea pe institutii ofera fiecarei carti avantajul unei relative „independente” fata de celelalte volume din cadrul colectiei si lasa autorilor libertate pentru analiza mai ampla a subiectelor alese.
 
Linia comuna a intregii serii de comentarii o reprezinta, insa, abordarea practica a subiectelor; toate aceste lucrari sunt gandite spre a servi ca instrumente de lucru pentru judecatori, avocati, notari, consilieri juridici, registratori de carte funciara si celelalte categorii de practicieni ai dreptului.
 
 
EXTRAS DIN NOUL COD CIVIL PE ACESTE MATERII
 
 
TITLUL X
Garanţiile personale
 
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
 
Tipurile de garanţii personale
Art. 2.279. - Garanţiile personale sunt fideiusiunea, garanţiile autonome, precum şi alte garanţii anume prevăzute de lege.
 
CAPITOLUL II
Fideiusiunea
 
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
 
Noţiune
Art. 2.280. - Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.
 
Fideiusiunea obligatorie
Art. 2.281. - Fideiusiunea poate fi impusă de lege sau dispusă de instanţa judecătorească.
 
Forma fideiusiunii
Art. 2.282. - Fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute.
 
Consimţământul debitorului principal
Art. 2.283. - Fideiusiunea poate fi contractată fără ştiinţa şi chiar împotriva voinţei debitorului principal.
 
Beneficiarul fideiusiunii
Art. 2.284. - Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligaţia unui alt fideiusor.
 
Condiţiile pentru a deveni fideiusor
Art. 2.285. - (1) Debitorul care este obligat să constituie o fideiusiune trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se obliga, care are şi menţine în România bunuri suficiente pentru a satisface creanţa şi care domiciliază în România. Dacă vreuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor.
(2) Aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană.
 
Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare
Art. 2.286. - Debitorul care este ţinut să constituie o fideiusiune legală sau judiciară poate oferi în locul acesteia o altă garanţie, considerată suficientă.
 
Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii
Art. 2.287. - Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garanţiei oferite în locul fideiusiunii sunt soluţionate de instanţă, pe cale de ordonanţă preşedinţială.
 
Obligaţia principală
Art. 2.288. - (1) Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligaţie valabilă.
(2) Se pot însă garanta prin fideiusiune obligaţii naturale, precum şi cele de care debitorul principal se poate libera invocând incapacitatea sa, dacă fideiusorul cunoştea aceste împrejurări.
(3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituită pentru o datorie viitoare sau condiţională.
 
Limitele fideiusiunii
Art. 2.289. - (1) Fideiusiunea nu poate fi extinsă peste limitele în care a fost contractată.
(2) Fideiusiunea care depăşeşte ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractată în condiţii mai oneroase nu este valabilă decât în limita obligaţiei principale.
 
Întinderea fideiusiunii
Art. 2.290. - (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia, chiar şi la cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului şi la cheltuielile aferente cererii de chemare în judecată a acestuia.
(2) Fideiusorul datorează cheltuielile de judecată şi de executare silită avansate de creditor în cadrul procedurilor îndreptate împotriva debitorului principal numai în cazul în care creditorul l-a înştiinţat din timp.
 
Fideiusiunea parţială
Art. 2.291. - Fideiusiunea poate fi contractată pentru o parte din obligaţia principală sau în condiţii mai puţin oneroase.
 
Fideiusiunea asimilată
Art. 2.292. - În cazul în care o parte se angajează faţă de o altă parte să acorde un împrumut unui terţ, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligaţiei de restituire a împrumutului.
 
SECŢIUNEA a 2-a
Efectele fideiusiunii
 
§1. Efectele fideiusiunii între creditor şi fideiusor
Obligaţia fideiusorului
Art. 2.293. - Fideiusorul nu este ţinut să îndeplinească obligaţia debitorului decât dacă acesta nu o execută.
 
Beneficiul de discuţiune
Art. 2.294. - (1) Fideiusorul convenţional sau legal are facultatea de a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, dacă nu a renunţat la acest beneficiu în mod expres.
(2) Fideiusorul judiciar nu poate cere urmărirea bunurilor debitorului principal sau ale vreunui alt fideiusor.
 
Invocarea beneficiului de discuţiune
Art. 2.295. - (1) Fideiusorul care se prevalează de beneficiul de discuţiune trebuie să îl invoce înainte de judecarea fondului procesului, să indice creditorului bunurile urmăribile ale debitorului principal şi să avanseze acestuia sumele necesare urmăririi bunurilor.
(2) Creditorul care întârzie urmărirea răspunde faţă de fideiusor, până la concurenţa valorii bunurilor indicate, pentru insolvabilitatea debitorului principal survenită după indicarea de către fideiusor a bunurilor urmăribile ale debitorului principal.
 
Excepţiile invocate de fideiusor
Art. 2.296. - Fideiusorul, chiar solidar, poate opune creditorilor toate mijloacele de apărare pe care le putea opune debitorul principal, afară de cele care îi sunt strict personale acestuia din urmă sau care sunt excluse prin angajamentul asumat de fideiusor.
 
Pluralitatea de fideiusori
Art. 2.297. - Atunci când mai multe persoane s-au constituit fideiusori ai aceluiaşi debitor pentru aceeaşi datorie, fiecare dintre ele este obligată la întreaga datorie şi va putea fi urmărită ca atare, însă cel urmărit poate invoca beneficiul de diviziune, dacă nu a renunţat în mod expres la acesta.
 
Beneficiul de diviziune
Art. 2.298. - (1) Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate cere creditorului să îşi dividă mai întâi acţiunea şi să o reducă la partea fiecăruia.
(2) Dacă vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci când unul dintre ei a obţinut diviziunea, acesta din urmă rămâne obligat proporţional pentru această insolvabilitate. El nu răspunde însă pentru insolvabilitatea survenită după diviziune.
 
Divizarea acţiunii de către creditor
Art. 2.299. - Dacă însă creditorul însuşi a divizat acţiunea sa, el nu mai poate reveni asupra diviziunii, chiar dacă înainte de data la care a făcut această diviziune ar fi existat fideiusori insolvabili.
 
Fideiusiunea solidară
Art. 2.300. - Atunci când se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuţiune şi de diviziune.
 
Prorogarea termenului şi decăderea din termen
Art. 2.301. - Fideiusorul nu este liberat prin simpla prelungire a termenului acordat de creditor debitorului principal. Tot astfel, decăderea din termen a debitorului principal produce efecte cu privire la fideiusor.
 
Informarea fideiusorului
Art. 2.302. - Creditorul este ţinut să ofere fideiusorului, la cererea acestuia, orice informaţie utilă asupra conţinutului şi modalităţilor obligaţiei principale şi asupra stadiului executării acesteia.
 
Renunţarea anticipată
Art. 2.303. - Fideiusorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare şi la beneficiul excepţiei subrogaţiei.
 
Fideiusiunea dată unui fideiusor
Art. 2.304. - Cel care a dat fideiusiune fideiusorului debitorului principal nu este obligat faţă de creditor decât în cazul când debitorul principal şi toţi fideiusorii săi sunt insolvabili ori sunt liberaţi prin efectul unor excepţii personale debitorului principal sau fideiusorilor săi.
 
§ 2. Efectele fideiusiunii între debitor şi fideiusor
Subrogarea fideiusorului
Art. 2.305. - Fideiusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului.
 
Întinderea dreptului de regres
Art. 2.306. - (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi.
(2) Fideiusorul care s-a obligat fără consimţământul debitorului nu poate recupera de la acesta decât ceea ce debitorul ar fi fost ţinut să plătească, inclusiv daune-interese, dacă fideiusiunea nu ar fi avut loc, afară de cheltuielile subsecvente notificării plăţii, care sunt în sarcina debitorului.
 
Regresul contra debitorului incapabil
Art. 2.307. - Atunci când debitorul principal se liberează de obligaţie invocând incapacitatea sa, fideiusorul are regres împotriva debitorului principal numai în limita îmbogăţirii acestuia.
 
Regresul contra mai multor debitori principali
Art. 2.308. - Când pentru aceeaşi datorie sunt mai mulţi debitori principali care s-au obligat solidar, fideiusorul care a garantat pentru toţi are împotriva oricăruia dintre ei acţiune în restituire pentru tot ceea ce a plătit.
 
Limitele regresului
Art. 2.309. - Dacă s-a obligat împotriva voinţei debitorului principal, fideiusorul care a plătit nu are decât drepturile prevăzute la art. 2.305.
 
Pierderea dreptului de regres
Art. 2.310. - (1) Fideiusorul care a plătit o datorie nu are acţiune împotriva debitorului principal care a plătit ulterior aceeaşi datorie fără ca fideiusorul să îl fi înştiinţat cu privire la plata făcută.
(2) Fideiusorul care a plătit fără a-l înştiinţa pe debitorul principal nu are acţiune împotriva acestuia dacă, la momentul plăţii, debitorul avea mijloacele pentru a declara stinsă datoria. În aceleaşi împrejurări, fideiusorul nu are acţiune împotriva debitorului decât pentru sumele pe care acesta ar fi fost chemat să le plătească, în măsura în care putea opune creditorului mijloace de apărare pentru a obţine reducerea datoriei.
(3) În toate cazurile, fideiusorul păstrează dreptul de a cere creditorului restituirea, în tot sau în parte, a plăţii făcute.
 
Înştiinţarea fideiusorului
Art. 2.311. - (1) Debitorul care cunoaşte existenţa fideiusiunii este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe fideiusor când plăteşte creditorului.
(2) Dacă o asemenea înştiinţare nu a fost făcută, fideiusorul care plăteşte creditorului fără să ştie că acesta a fost plătit are acţiune în restituire şi împotriva debitorului.
 
Regresul anticipat
Art. 2.312. - (1) Fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat.
(2) Această regulă se aplică şi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimţământul fideiusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat.
 
§ 3. Efectele fideiusiunii între mai mulţi fideiusori
Regresul contra celorlalţi fideiusori
Art. 2.313. - (1) Când mai multe persoane au dat fideiusiune aceluiaşi debitor şi pentru aceeaşi datorie, fideiusorul care a plătit datoria are regres împotriva celorlalţi fideiusori pentru partea fiecăruia.
(2) Această acţiune nu poate fi introdusă decât în cazurile în care fideiusorul putea, înainte de a plăti, să se îndrepte împotriva debitorului.
(3) Dacă unul dintre fideiusori este insolvabil, partea ce revine acestuia se divide proporţional între ceilalţi fideiusori şi cel care a plătit.
 
SECŢIUNEA a 3-a
Încetarea fideiusiunii
 
Confuziunea
Art. 2.314. - Confuziunea calităţilor de debitor principal şi fideiusor, când devin moştenitori unul faţă de celălalt, nu stinge acţiunea creditorului nici împotriva debitorului principal, nici împotriva aceluia care a dat fideiusiune pentru fideiusor.
 
Liberarea fideiusorului prin fapta creditorului
Art. 2.315. - Dacă, urmare a faptei creditorului, subrogaţia nu ar profita fideiusorului, acesta din urmă este liberat în limita sumei pe care nu ar putea să o recupereze de la debitor.
 
Liberarea fideiusorului pentru obligaţiile viitoare sau nedeterminate
Art. 2.316. - (1) Atunci când este dată în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate sau pentru o perioadă nedeterminată, fideiusiunea poate înceta după 3 ani, prin notificarea făcută debitorului, creditorului şi celorlalţi fideiusori, dacă, între timp, creanţa nu a devenit exigibilă.
(2) Această regulă nu se aplică în cazul fideiusiunii judiciare.
 
Stingerea obligaţiei principale prin darea în plată
Art. 2.317. - Atunci când creditorul a primit de bunăvoie un imobil sau un bun drept plată a datoriei principale, fideiusorul rămâne liberat chiar şi atunci când creditorul este ulterior evins de acel bun.
 
Urmărirea debitorului principal
Art. 2.318. - (1) Fideiusorul rămâne ţinut şi după împlinirea termenului obligaţiei principale, în cazul în care creditorul a introdus acţiune împotriva debitorului principal în termen de 6 luni de la scadenţă şi a continuat-o cu diligenţă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care fideiusorul a limitat în mod expres fideiusiunea la termenul obligaţiei principale. În acest caz, fideiusorul este ţinut doar dacă acţiunea împotriva debitorului principal este introdusă în termen de două luni de la scadenţă.
 
Decesul fideiusorului
Art. 2.319. - Fideiusiunea încetează prin decesul fideiusorului, chiar dacă există stipulaţie contrară.
 
Cazul special
Art. 2.320. - (1) Fideiusiunea constituită în considerarea unei anumite funcţii deţinute de debitorul principal se stinge la încetarea acestei funcţii.
(2) Cu toate acestea, fideiusorul rămâne ţinut pentru toate datoriile existente la încetarea fideiusiunii, chiar dacă acestea sunt supuse unei condiţii sau unui termen.
 
CAPITOLUL III
Garanţiile autonome
 
Scrisoarea de garanţie
Art. 2.321. - (1) Scrisoarea de garanţie este angajamentul irevocabil şi necondiţionat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligaţional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terţe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.
(2) Angajamentul astfel asumat se execută la prima şi simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel.
(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului excepţiile întemeiate pe raportul obligaţional preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garanţie şi nu poate fi ţinut să plătească în caz de abuz sau de fraudă vădită.
(4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres împotriva ordonatorului scrisorii de garanţie.
(5) În lipsa unei convenţii contrare, scrisoarea de garanţie nu este transmisibilă odată cu transmiterea drepturilor şi/sau obligaţiilor din raportul obligaţional preexistent.
(6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata în cadrul scrisorii de garanţie, dacă în textul acesteia s-a prevăzut în mod expres.
(7) Dacă în textul scrisorii de garanţie nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei şi îşi încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garanţie.
 
Scrisoarea de confort
Art. 2.322. - (1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil şi autonom prin care emitentul îşi asumă o obligaţie de a face sau de a nu face, în scopul susţinerii unei alte persoane, denumită debitor, în vederea executării obligaţiilor acesteia faţă de un creditor al său. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio apărare sau excepţie derivând din raportul obligaţional dintre creditor şi debitor.
(2) În cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese faţă de creditor şi numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin scrisoarea de confort.
(3) Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenţii faţă de creditor are drept de regres împotriva debitorului.
 
TITLUL XI
Privilegiile şi garanţiile reale
 
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
 
Domeniul de aplicare
Art. 2.323. - Prezentul titlu reglementează privilegiile, precum şi garanţiile reale destinate să asigure îndeplinirea unei obligaţii patrimoniale.
 
Garanţia comună a creditorilor
Art. 2.324. - (1) Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.
(2) Nu pot face obiectul garanţiei prevăzute la alin. (1) bunurile insesizabile.
(3) Creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.
(4) Bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului.
 
Limitarea drepturilor creditorului
Art. 2.325. - Debitorul şi creditorul pot conveni să limiteze dreptul creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate.
 
Egalitatea creditorilor
Art. 2.326. - (1) Preţul bunurilor debitorului se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor.
(2) Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei.
 
Cauzele de preferinţă
Art. 2.327. - Cauzele de preferinţă sunt privilegiile, ipotecile şi gajul.
 
Preferinţa acordată statului
Art. 2.328. - Preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor se reglementează prin legi speciale. O asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi.
 
Clauzele de insesizabilitate
Art. 2.329. - (1) Condiţiile cerute pentru validitatea clauzelor de inalienabilitate se aplică în mod corespunzător clauzelor prin care se stipulează insesizabilitatea unui bun.
(2) Toate bunurile care sunt, potrivit legii, inalienabile sunt insesizabile.
(3) Pentru a fi opozabile terţilor, clauzele de insesizabilitate trebuie înscrise în registrele de publicitate mobiliară sau, după caz, imobiliară.
 
Strămutarea garanţiei
Art. 2.330. - (1) Dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după caz, suma datorată cu titlu de despăgubire este afectată la plata creanţelor privilegiate sau ipotecare, după rangul lor.
(2) Sunt afectate plăţii aceloraşi creanţe sumele datorate în temeiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau cu titlu de despăgubire pentru îngrădiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege.
 
Procedura strămutării garanţiei
Art. 2.331. - (1) Sumele datorate cu titlu de indemnizaţie de asigurare sau despăgubirea se consemnează într-un cont bancar distinct purtător de dobânzi pe numele asiguratului, al celui prejudiciat sau, după caz, al expropriatului şi la dispoziţia creditorilor care şi-au înscris garanţia în registrele de publicitate.
(2) Debitorul nu poate dispune de aceste sume până la stingerea tuturor creanţelor garantate decât cu acordul tuturor creditorilor ipotecari ori privilegiaţi. El are însă dreptul să perceapă dobânzile.
(3) În lipsa acordului părţilor, creditorii îşi pot satisface creanţele numai potrivit dispoziţiilor legale privitoare la executarea ipotecilor.
 
Opţiunea asigurătorului
Art. 2.332. - (1) Prin contractul de asigurare, asigurătorul poate să îşi rezerve dreptul de a repara, reface sau înlocui bunul asigurat.
(2) Asigurătorul va notifica intenţia de a exercita acest drept creditorilor care şi-au înscris garanţia în registrele de publicitate, în termen de 30 de zile de la data la care a cunoscut producerea evenimentului asigurat.
(3) Titularii creanţelor garantate pot cere plata indemnizaţiei de asigurare în termen de 30 de zile de la data primirii notificării.
 
CAPITOLUL II
Privilegiile
 
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
 
Noţiune
Art. 2.333. - (1) Privilegiul este preferinţa acordată de lege unui creditor în considerarea creanţei sale.
(2) Privilegiul este indivizibil.
 
Opozabilitatea privilegiilor
Art. 2.334. - Privilegiile sunt opozabile terţilor fără să fie necesară înscrierea lor în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel.
 
Prioritatea creanţelor privilegiate faţă de celelalte creanţe
Art. 2.335. - Creditorul privilegiat este preferat celorlalţi creditori, chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise mai înainte.
 
Rangul privilegiilor între ele
Art. 2.336. - (1) Rangul privilegiilor se stabileşte prin lege.
(2) Privilegiile reglementate în prezentul capitol sunt preferate privilegiilor create, fără indicarea rangului, prin legi speciale.
 
Stingerea privilegiilor
Art. 2.337. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiile se sting odată cu obligaţia garantată.
 
SECŢIUNEA a 2-a
Privilegiile generale şi privilegiile speciale
 
Privilegiile generale
Art. 2.338. - Privilegiile asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitorului se stabilesc şi se exercită în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
 
Privilegiile speciale
Art. 2.339. - (1) Creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile sunt următoarele:
a) creanţa vânzătorului neplătit pentru preţul bunului mobil vândut unei persoane fizice este privilegiată cu privire la bunul vândut, cu excepţia cazului în care cumpărătorul dobândeşte bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi;
b) creanţa celui care exercită un drept de retenţie este privilegiată cu privire la bunul asupra căruia se exercită dreptul de retenţie, atât timp cât acest drept subzistă.
(2) În caz de concurs, privilegiile se exercită în ordinea prevăzută la alin. (1). Orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă.
 
Stingerea privilegiului special
Art. 2.340. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, privilegiul special se stinge prin înstrăinarea, transformarea sau pieirea bunului. Dispoziţiile art. 2.337 rămân aplicabile.
 
Strămutarea privilegiului vânzătorului
Art. 2.341. - Atunci când cumpărătorul vinde la rândul său bunul, privilegiul menţionat la art. 2.339 alin. (1) lit. a) se exercită asupra bunului revândut, chiar dacă preţul celei de-a doua vânzări este încă neplătit de cel de-al doilea cumpărător, cu preferinţă faţă de privilegiul de care s-ar bucura primul cumpărător.
 
SECŢIUNEA a 3-a
Concursul privilegiilor între ele şi concursul dintre privilegii şi ipoteci
 
Concursul cauzelor de preferinţă
Art. 2.342. - (1) În caz de concurs între privilegii sau între acestea şi ipoteci, creanţele se satisfac în ordinea următoare:
1. creanţele privilegiate asupra unor bunuri mobile, prevăzute la art. 2.339;
2. creanţele garantate cu ipotecă sau gaj.
(2) Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci mobiliare perfecte dacă îşi înscrie privilegiul la arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. Tot astfel, creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare dacă îşi înscrie privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă.
 
CAPITOLUL III
Ipoteca
 
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
 
§ 1. Dispoziţii comune
Noţiune
Art. 2.343. - Ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii.
 
Caracterele juridice
Art. 2.344. - Ipoteca este, prin natura ei, accesorie şi indivizibilă. Ea subzistă cât timp există obligaţia pe care o garantează şi poartă în întregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele şi asupra fiecărei părţi din acestea, chiar şi în cazurile în care proprietatea este divizibilă sau obligaţiile sunt divizibile.
 
Drepturile creditorului ipotecar
Art. 2.345. - (1) Dreptul de ipotecă se menţine asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece.
(2) Creditorul ipotecar are dreptul de a-şi satisface creanţa, în condiţiile legii, înaintea creditorilor chirografari, precum şi înaintea creditorilor de rang inferior.
 
Opozabilitatea ipotecii
Art. 2.346. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, ipoteca nu este opozabilă terţilor decât din ziua înscrierii sale în registrele de publicitate.
 
Operaţiunile asimilate
Art. 2.347. - (1) Contractele care au ca efect conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligaţii, oricare ar fi numărul, natura sau denumirea lor, nu sunt opozabile terţilor care au dobândit drepturi cu privire la acel bun decât dacă sunt înscrise în registrele de publicitate, potrivit regulilor stabilite pentru ipoteci.
(2) Sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezervă a proprietăţii, pactele de răscumpărare ori cesiunile de creanţă încheiate în scop de garanţie.
(3) Dispoziţiile prezentului capitol privind ordinea de preferinţă şi executarea ipotecilor se aplică în mod corespunzător contractelor prevăzute la alin. (1).
 
Excepţiile
Art. 2.348. - Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică cesiunii drepturilor succesorale şi cesiunii drepturilor de proprietate intelectuală.
 
Izvoarele ipotecii
Art. 2.349. - (1) Ipoteca poate fi instituită numai în condiţiile legii şi cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege.
(2) Ipoteca poate fi convenţională sau legală.
 
§ 2. Obiectul şi întinderea ipotecii
Obiectul ipotecii
Art. 2.350. - (1) Ipoteca poate avea ca obiect bunuri mobile sau imobile, corporale sau incorporale.
(2) Ea poate greva bunuri determinate ori determinabile sau universalităţi de bunuri.
 
Bunurile inalienabile sau insesizabile
Art. 2.351. - (1) Bunurile inalienabile sau insesizabile nu pot fi ipotecate.
(2) Ipotecarea bunurilor inalienabile sau insesizabile va fi valabilă ca ipotecă asupra unui bun viitor, în situaţiile în care bunul în cauză este afectat de o inalienabilitate sau insesizabilitate convenţională.
 
Ipoteca nudei proprietăţi
Art. 2.352. - Ipoteca nudei proprietăţi se extinde asupra proprietăţii depline la stingerea dezmembrămintelor.
 
Ipoteca unei cote-părţi indivize
Art. 2.353. - (1) Dacă în urma partajului sau a unui alt act constitutiv ori translativ de drepturi constituitorul păstrează vreun drept asupra unei părţi materiale din bun, ipoteca ce fusese constituită asupra unei cote-părţi indivize din dreptul asupra bunului se strămută de drept asupra părţii respective din bun, însă numai în limita valorii cotei-părţi indivize.
(2) În caz contrar, ipoteca se strămută de drept asupra sumelor cuvenite constituitorului. Dispoziţiile art. 2.331 se aplică în mod corespunzător.
 
Întinderea creanţei ipotecare
Art. 2.354. - Ipoteca garantează cu acelaşi rang capitalul, dobânzile, comisioanele, penalităţile şi cheltuielile rezonabile făcute cu recuperarea sau conservarea bunului.
 
Extinderea ipotecii prin accesiune
Art. 2.355. - (1) Ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc prin accesiune cu bunul grevat.
(2) Ipoteca mobiliară se menţine asupra bunului rezultat din transformarea bunului grevat şi se strămută asupra celui creat prin contopirea sau unirea bunului grevat cu alte bunuri. Cel care dobândeşte prin accesiune bunul astfel creat este ţinut de ipotecă.
 
Bunurile mobile accesorii unui imobil
Art. 2.356. - (1) Bunurile mobile care, fără a-şi pierde individualitatea, devin accesorii ale unui imobil pot fi ipotecate fie odată cu imobilul, fie separat.
(2) Ipoteca mobiliară continuă să greveze bunul chiar şi după ce acesta devine accesoriul unui imobil. Ipoteca mobiliară se stinge însă cu privire la materialele de construcţie sau alte asemenea bunuri încorporate într-o construcţie sau într-o altă amelioraţiune a unui teren.
 
Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri
Art. 2.357. - (1) Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri se întinde asupra tuturor bunurilor cuprinse în aceasta.
(2) Ipoteca se menţine asupra universalităţii de bunuri, chiar şi atunci când bunurile cuprinse în aceasta au pierit, dacă debitorul le înlocuieşte într-un interval rezonabil, ţinând cont de cantitatea şi natura bunurilor.
 
Cesiunea ipotecii
Art. 2.358. - (1) Dreptul de ipotecă sau rangul acesteia poate fi cedat separat de creanţa pe care o garantează numai atunci când suma pentru care este constituită ipoteca este determinată în actul constitutiv.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), cesiunea se face prin act încheiat în formă scrisă între creditorul ipotecar cedent şi creditorul cesionar, cu înştiinţarea debitorului.
(3) Dispoziţiile în materie de carte funciară sau, după caz, cele care privesc opozabilitatea faţă de terţi a ipotecii mobiliare rămân aplicabile.
 
Garanţiile asupra navelor şi aeronavelor
Art. 2.359. - Garanţiile reale asupra navelor şi aeronavelor se reglementează prin legi speciale.
 
§ 3. Efectele ipotecii faţă de terţi
Dreptul de urmărire al creditorului ipotecar
Art. 2.360. - Creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece, fără a ţine seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale.
 
Efectele ipotecii faţă de dobânditorul bunului
Art. 2.361. - (1) Cel care dobândeşte un bun ipotecat răspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare. Dobânditorul bunului ipotecat se bucură şi, după caz, este ţinut de toate termenele de plată de care beneficiază sau este ţinut şi debitorul obligaţiei ipotecare.
(2) Dacă dobânditorul bunului ipotecat nu stinge creanţa ipotecară, creditorul poate începe urmărirea silită asupra bunului, în condiţiile legii.
 
Drepturile reale anterioare ale terţului dobânditor
Art. 2.362. - Atunci când creditorul ipotecar urmăreşte şi vinde bunul dobândit de un terţ de la cel care a constituit ipoteca, drepturile reale principale pe care terţul le avea asupra bunului anterior dobândirii proprietăţii renasc cu rangul lor originar de drept sau, după caz, prin reînscriere în cartea funciară.
 
Regresul dobânditorului care a plătit datoria
Art. 2.363. - Terţul dobânditor care a plătit datoria ipotecară sau care a suportat executarea se poate întoarce împotriva celui de la care a primit bunul pentru a fi despăgubit, în condiţiile dreptului comun.
 
Conservarea acţiunii personale
Art. 2.364. - Dispoziţiile prezentei secţiuni nu exclud dreptul creditorului ipotecar de a-l urmări pe cel ţinut personal pentru plata creanţei ori de a urmări produsele bunului ipotecat atunci când legea o permite.
 
§ 4. Ipotecile convenţionale
Dreptul de a ipoteca
Art. 2.365. - Ipoteca convenţională poate fi constituită numai de titularul dreptului ce urmează a fi ipotecat şi care are capacitatea de a dispune de acesta.
 
Constituitorul ipotecii
Art. 2.366. - Ipoteca convenţională poate fi constituită de debitorul obligaţiei garantate sau de un terţ.
 
Ipoteca unui drept anulabil sau condiţional
Art. 2.367. - Cel ce are asupra bunului un drept anulabil ori afectat de o condiţie nu poate consimţi decât o ipotecă supusă aceleiaşi nulităţi sau condiţii.
 
Ipoteca asupra unei universalităţi de bunuri
Art. 2.368. - Ipoteca convenţională asupra unei universalităţi de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, corporale sau incorporale nu poate fi consimţită decât cu privire la bunurile afectate activităţii unei întreprinderi.
 
Obligaţiile garantate
Art. 2.369. - Ipoteca convenţională poate garanta îndeplinirea obligaţiilor de orice fel.
 
Obligaţiile viitoare sau eventuale
Art. 2.370. - Atunci când garantează îndeplinirea unei obligaţii viitoare, ipoteca dobândeşte rang din momentul înscrierii în registrele de publicitate.
 
Garanţia constituită în avans
Art. 2.371. - (1) În cazul în care este constituită pentru a garanta plata unei sume de bani, ipoteca este valabilă, chiar dacă, la momentul constituirii, debitorul nu a primit sau a primit doar în parte prestaţia în considerarea căreia a constituit ipoteca.
(2) Dacă însă creditorul refuză să dea sumele pe care s-a angajat să le pună la dispoziţie şi în considerarea cărora ipoteca a fost constituită, debitorul poate obţine reducerea sau desfiinţarea ipotecii, pe cheltuiala creditorului, plătindu-i acestuia sumele atunci datorate. Creditorul datorează însă daune-interese.
 
Conţinutul contractului de ipotecă
Art. 2.372. - (1) Ipoteca convenţională nu este valabilă decât dacă suma pentru care este constituită se poate determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă.
(2) Sub sancţiunea nulităţii, contractul de ipotecă trebuie să identifice constituitorul şi creditorul ipotecar, să arate cauza obligaţiei garantate şi să facă o descriere suficient de precisă a bunului ipotecat.
(3) Stipulaţia potrivit căreia ipoteca poartă asupra tuturor bunurilor debitorului sau asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale acestuia nu constituie o descriere suficient de precisă în sensul alin. (2).
 
Drepturile constituitorului
Art. 2.373. - Cel care a constituit ipoteca este liber să folosească, să administreze şi să dispună de bunul grevat, însă cu îndatorirea de a nu vătăma drepturile creditorului ipotecar.
 
Îndatoririle celui care a constituit ipoteca
Art. 2.374. - Constituitorul nu poate distruge ori deteriora bunul grevat şi nici nu îi poate diminua în mod substanţial valoarea decât dacă această distrugere, deteriorare ori diminuare a valorii survine în cursul unei utilizări normale a bunului sau în caz de necesitate.
 
Daunele-interese
Art. 2.375. - Creditorul poate cere, în limita creanţei sale ipotecare, daune-interese pentru prejudiciile suferite prin distrugerea, deteriorarea ori diminuarea valorii bunului grevat, chiar şi atunci când creanţa sa nu este lichidă ori exigibilă. Daunele-interese plătite astfel creditorului se impută asupra creanţei ipotecare.
 
Clauza de inalienabilitate
Art. 2.376. - Actele de dispoziţie asupra bunului ipotecat sunt valabile chiar dacă dobânditorul bunului cunoaşte stipulaţia din contractul de ipotecă ce interzice transferul sau declară că acest transfer este echivalent cu neîndeplinirea obligaţiei garantate.
 
(...)
ISBN: 978-606-522-784-2
Titlul cartii: Comentariile Codului civil: GARANTIILE PERSONALE. PRIVILEGIILE SI GARANTIILE REALE | 2012
Autor | Autori: Gabriel BOROI, Alexandru ILIE
Publicat de: Editura Hamangiu
Colectia: Comentariile Codului civil
Data aparitiei: 27 Noiembrie 2012
Formatul: Carte brosata
Numar de pagini: 528

by Administrator Libraria Juridica LexMag.ro, 16 Nov 2012

Sistematizarea pe institutii ofera fiecarei carti avantajul unei relative „independente” fata de celelalte volume din cadrul colectiei si lasa autorilor libertate pentru analiza mai ampla a subiectelor alese.