PUBLICITATE



A A A

Actiunile in procesul penal, 2010 - Th. Mrejeru, B. Mrejeru

Penal

Old price:32.00RON
Pret:29.00RON
Număr de produse pe STOC:105
Cartile se afla pe stoc

Încălcarea oricărei dispoziţii incriminatoare din legea penală face să se nască un conflict, un raport juridic de drept penal, în baza căruia titularul dreptului încălcat va beneficia de protecţia legii penale.

Pentru realizarea acestei protecţii, titularul valorii sociale lezate va putea sesiza organele competente, în formele prevăzute de lege, în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.

În felul acesta, conflictul de drept penal care face obiectul raportului juridic penal, este adus în faţa organelor judiciare pentru a fi constatat şi a se stabili ordinea de drept încălcată.

În consecinţă, trebuie să se recurgă la justiţie, singura cale posibilă pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de norma penală violată.

Mijlocul juridic creat de lege pentru realizarea ocrotirii penale în mod reactiv, prin aplicarea sancţiunii penale, este acţiunea în justiţie.

Pe calea acestei acţiuni se valorifică dreptul privind valorile sociale ocrotite de norma juridică.

 

Va recomandam si:

Probele in procesul penal
36.00RON
Competenta in materie penala [Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru]
25.00RON
Reabilitarea - Procedura speciala in procesul penal
24.00RON
Codul Penal in vigoare - Noul Cod penal - Editura Nomina Lex
17.00RON
Codul de Procedura Penala, Ed. Nomina Lex
12.00RON
 
 

Comments:

 

eXTReMe Tracker